Cum răspunde Elena Udrea noilor acuzații ale DNA

Cum răspunde Elena Udrea noilor acuzații ale DNA
Publicat: 20/10/2015, 19:21
Actualizat: 20/10/2015, 20:12

Elena Udrea a declarat, la Digi24, că acest nou dosar este bazat pe denunțurile Anei Maria Topoliceanu, fostă șefă a Companiei Naționale de Investiții (CNI) și fostă colaboratoare a sa.

Ea a susținut că noile dosare sunt rezultatul „diviziei Udrea” din DNA și a acuzat-o din nou pe Laura Codruța Kovesi că face tot posibilul să îi deschidă noi dosare.

„Este evident că este o prioritate pentru DNA arestarea Elenei Udrea”, a mai spus Elena Udrea.

În ceea ce privește acuzația legată de intermedierea contractului cu Hidroelectrica, Elena Udrea a spus că acesta a fost încheiat, de fapt, prin intermediul Anei Maria Topoliceanu, și că aceasta ar fi folosit și cele cinci milioane de dolari.

DNA a cerut, marți, ministrului Justiției să solicite Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Elena Udrea, într-un nou dosar în care aceasta este acuzată de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu și fals în declarații.

Dosarul vizează vânzarea și renovarea unei vile din Eforie Sud, dar și un contract între Hidroelectrica și o firma privată, pentru care Elena Udrea ar fi cerut 5 milioane de dolari.

Potrivit DNA, Elena Udrea ar fi primit mită de la un om de afaceri 3,8 milioane de dolari și o creanță de 900.000 de euro pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vanzare – cumparare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

Elena Udrea este sub control judiciar din 16 iunie, când instanța supremă a decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu din 7 mai până în 16 iunie. Din 25 februarie până în 30 aprilie, Udrea a fost încarcerată în Arestul central al Poliției Capitalei, apoi transferată la Penitenciarul Târgșor.

În 21 aprilie, Elena Udrea a fost trimisă în judecată, în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și respectiv de luare de mită în legătură cu finanțarea de către același minister a mai multor contracte.

Elena Udrea este urmărită penal și în dosarul „Microsoft”, cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanța a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Povestea lui Antonio, băiatul din satul Gura Vitioarei care nu a vorbit deloc până la...
Modificări MARI de la 1 septembrie 2024 în sistemul de pensii: cine se va putea...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Locuitorii de la granița cu Ucraina au fost avertizați că vor cădea obiecte din spațiul...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
S-A DAT ORDIN pentru România direct de la UE. Este obligatoriu până pe 15 OCTOMBRIE
Zodii aflate în impas. E un moment bun de reflecție în viața lor
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
De ce Soarele ne face să strănutăm?
×